Kuweit, în tratative cu FIFA pentru a găzdui meciuri de la Cupa Mondială din 2022
foto: publika
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, s-a întâlnit cu emirul Kuweitului, duminică, în cadrul unor discuţii privind organizarea meciurilor de la Cupa Mondială de fotbal din 2022 atribuită Qatarului, scrie agerpres.ro.
Conducătorul kuweitian, şeicul Sabah al-Ahmed Al-Sabah, şi preşedintele Federaţiei sporturilor din Kuweit s-au întâlnit cu Infantino în cadrul unei vizite discrete care a debutat sâmbătă, a anunţat agenţia de presă oficială kuweitiană KUNA.
Deşi motivele acestei vizite nu au fost făcute publice, media din Kuweit au raportat că aceasta este legată de o posibilă lărgire a numărului de echipe participante la Cupa Mondială din 2022, ce va avea loc în Qatar.
FIFA a decis, în unanimitate, lărgirea de la 32 la 48 a numărului de echipe care vor disputa Cupa Mondială din 2026, atribuită în comun Statelor Unite, Canadei şi Mexicului.
Dar această expansiune ar putea interveni chiar începând de la Mondialul din 2022 dacă ţările vecine Qatarului vor găzdui anumite meciuri, aşa cum a avansat luna trecută Consiliul FIFA.
O decizie finală în legătură cu acest subiect este aşteptată pe 5 iunie în cadrul Congresului forului internaţional de la Paris.
O Cupă Mondială cu 48 de echipe ar obliga, practic, Qatarul să permită disputarea unor meciuri de la ediţia din 2022 şi în ţările vecine din Golf, o regiune instabilă în plan geopolitic.
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul au rupt relaţiile lor diplomatice cu Qatarul în iunie 2017, acuzând această ţară că nu se distanţează de Iran, puterea regională şiită rivală, şi de susţinerea grupurilor islamiste radicale. În schimb, Qatarul neagă orice acuzaţii.

- DISTRACŢIE ÎNAINTE DE MECI. Fotbaliștii clubului Napoli au oferit răspunsuri-fulger la întrebări din diferite domenii
- RĂFUIALĂ ÎNTRE ULTRAŞII AJAX ŞI JUVENTUS. Poliţia olandeză a avut mari bătăi de cap înainte de meci (GALERIE FOTO)
- DIEGO COSTA, PEDEPSIT DRASTIC. Atacantul nu va mai juca în actuala ediție de campionat