canal tv
Un bărbat de 57 de ani a fost acoperit cu pământ după ce malurile unui şanţ la care lucra s-au surpat. Potrivit salvatorilor români, șanțul avea o adâncime de patru metri și o lățime de aproape un metru.
La faţa locului au intervenit imediat salvatorii şi o ambulanţă.
Salvatorii au dezgropat capul victimei şi au reuşit să-i aplice o mască cu oxigen. Au urmat opt ore în care pompierii au săpat cu mâinile goale pentru a nu produce o altă prăbușire a malului. Când bărbatul a fost scos până la coapse, cu toate că spațiul era asigurat, misiunea a fost pusă în pericol de o nouă surpare, produsă chiar în timp ce salvatorii se chinuiau să-l recupereze pe bărbat. Într-un final, pompierii au reușit să-l salveze pe cel care este tatăl colegului lor.
Bărbatul a fost preluat de o ambulanță SMURD și transportat la spital. Incidentul a avut loc în localitatea Gurahonț, județul Arad.