L-a prins pe unul, dar urmează şi alţii. Poliţia l-a reţinut pe membrul unui grup care distribuia droguri
Poliţiştii de la Inspectoratul Național de Investigații au reuşit să-l prindă pe membrul unui grup care comercializa droguri. Investigaţiile asupra grupării au durat cel puţin o lună de zile, după care oamenii legii au decis să acţioneze.
La 18 mai, un contrabandist de 27 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău, a fost reţinut în flagrant în timp ce încerca să realizeze 15 grame de "hidropon" unei persoane aflate sub acoperire.
Ca urmare a perchezițiilor, în automobilul său de model "Opel Astra", au fost depistate 7 grame de "hidropon" și bani marcați, iar la domiciliul acestuia au fost găsite 15 pachețele cu "hidropon", trei calculatoare, două telefoane mobile și un pachet cu "Spice".
Persoanele care vor fi găsite vinovate, inclusiv şi bărbatul în cauză, riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.
Poliţiştii continuă acheta în vederea stabilirii tuturor membrilor grupării.