L-au găsit după 12 ani. Sună la poliţie dacă ai avut de suferit din cauza ACESTUI BĂRBAT
Un deținut cu numelel Alexandru Victor Grigoriev, aflat în căutare din anul 2003, a fost reținut. Acesta a evadase din penitenciarul Colonia-așezare nr.10-Goian.
Fugarul s-a aflat pe parcursul acestor ani în Federația Rusă, unde era angajat ilegal în calitate de hamal. În anul 2014, însă, acesta a mai săvârșit două infracțiuni, fiindu-i stabilită pedeapsa de 9 ani privațiune de libertate.
Acesta a fost extrădat din Federația Rusă și transferat în Penitenciarul nr.13-Chișinău pentru continuarea executării pedepsei, la 9 octombrie 2015.
Bărbatul, în vârstă de 36 ani, era condamnat de către Judecătoria Cahul la 11 ani privaţiune de libertate, 6 dintre care i-a petrecut după gratii.
Actualmente, în privința deținutului se efectuează acțiuni de urmărire penală şi riscă a fi condamnat suplimentar.
Totodată, Departamentul Instituţiilor Penitenciare intervine cu un apel în adresa cetăţenilor despre informarea Unităţii de Gardă, în caz de identificare a implicării deţinutui menţionat în comiterea unor acţiuni ilegale pe perioada evadării sale, la nr. de tel: (022)-40-97-87 / (022)-61-54-68 / 078903509.