La doar opt ani, a devenit cel mai tânăr fotograf profesionist din Irak
Are doar opt ani, dar este departe de a fi un copil obişnuit. În timp ce alţi băieţi de vârsta lui joacă fotbal, el fotografiază tot ce vede. Este vorba despre un copil din Baghdad, care surprinde imagini spectaculoase pe străzile oraşului.
Băiatul de doar opt ani rătăceşte pe străzile din Baghdad, cu un aparat de fotografiat în mâini. Qamar Hashim petrece ore în şir pentru a surprinde momente spectaculoase, într-un oraş măcinat cândva de război. Dacă până acum reporterii din întreaga lume au imortalizat în poze doar clădiri prăbuşite şi trupe de militari, băieţelul încearcă să arate faţa nevăzută a Irakului. O cascadă, un apus de soare sau un bătrân cu o carte în mână reflectă o naţiune care încearcă să reînvie în urma războiului.
"Îmi place fotografia, deoarece documentează viaţa", a spus băiatul.
Qamar este fiul unui fotoreporter şi a început să facă poze de la fereastra casei sale, la vârsta de doar patru ani.
"Mi-a luat aparatul de fotografiat şi a început să se joace. M-a însoţit la diferite festivaluri, unde fotografia natura", a declarat tatăl acestuia.
Băiatul, care a câştigat mai multe premii locale, se bucură de mare succes în ţara sa şi speră să ajungă şi în Cartea Recordurilor.