La 58 de ani, Putin pozează surprinzător, posibil în pregătirea unei noi candidaturi
La 58 de ani, fostul preşedinte al Federaţiei Ruse îşi ignoră vârsta. În contextul scăderii popularităţii şi a recentelor proteste de la Moscova, Vladimir Putin s-a lăsat imortalizat în ipostaza de "Marlboro man", scrie Daily Telegraph.
Îmbrăcat în haine de camuflaj, cu ochelari de soare şi călare pe un armăsar de rasă, liderul rus pare că îşi cultivă imaginea de bărbat "viguros". Publicul-ţintă e format din eventualii alegători care i-ar putea da votul la prezidenţialele din 2012, comenteaza publicaţia britanică. Într-o poză, Putin ţine în mână un peşte, iar în cealaltă o armă. O altă imagine îl arată pe Putin cu urechea lipită de capul unui cal, de parca acesta i-ar transmite ceva. Şi nu în ultimul rând, e surprins într-un peisaj de toamnă, bogat în culori calde. Ipostazele aduc aminte de cele din reclamele unei celebre mărci de ţigări.