La 60 de ani de activitate, Institutul de Neurologie şi Neuro-chirurgie din Capitală a primit cadou aparate de ultimă generaţie
În mai puţin de o lună, la Institutul de Neurologie şi Neuro-chirurgie va fi deschis un cabinet modern, unde pacienţii care suferă de maladii grave ale sistemului nervos, vor fi trataţi cu aparate de ultimă generaţie. Noul echipament este un cadou cu ocazia celor 60 de ani de activitate a instituţiei.
Modernizarea instituţiei, inclusiv cu echipament performant va permite pacienţilor să se bucure de tratament eficient, fără a apela la serviciile clinicilor private.
"Se numeşte sală hibrid unde va fi şi un microscop de operaţie şi un angiograf. Acest lucru permite de a trata pacienţii la un lat nivel, schimbând aparatele în beneficiul pacientului", a declarat Grigore Zapuhlâh, directorul Institutului de Neurologie.
Metodele moderne de tratament şi diagnostic au fost apreciate şi de oaspeţii de peste hotare, veniţi la eveniment.
"Toată lumea astăzi cunoaşte posibilităţile tomografiei, rezonanţei magnetice, tomografiei prin prozitroni. Cu 15-20 de ani era de neconceput."
"Echipament de invidiat, microscopuri ultramoderne, tehnologii, ştiinţă. Şi felicit echipa de Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie."
Renumitul chirurg belgian, cu rădăcini de la Soroca, Jaques Brotchi, spune că şi-ar dori un schimb de experienţă între medicii de la noi şi cei de la Bruxelles.
"Sunt mândru că originile mele sunt din Republica Moldova. Voi continua să susţin tinerii specialişti moldoveni. Chiar am întâlnit aici personalităţi care reprezintă un exemplu", a zis Jaques Brotchi, senator al Parlamentului Regatului Belgiei.
În cadrul ceremoniei de aniversare a instituţiei, cei mai buni medici, dar şi asistenţi s-au ales cu diplome din partea Guvernului şi a Parlamentului.
"Aş vrea să vă aduc sincere mulţumiri pentru tot ceea ce faceţi, pentru toţi cei care au avut o contribuţie deosebită de la fondarea institutului şi până astăzi", a menționat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.
"Ne putem mândri de rezultatele pe care le avem. Avem 22 de mii de pacienţi consultaţi şi trataţi anual, patru laboratoare ştiinţifice, şase secţii, 113 medici, 173 de asistenţi medicali", a declarat Silvia Radu, ministru al Sănătăţii.
Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie a fost fondat în anul 1958.
Social