La 90 de ani, Mickey Rooney vrea să se întoarcă în showbiz
Legendarul actor american Mickey Rooney, în vârstă de 90 de ani, ar putea să se întoarcă în showbiz după ce avocatul în custodia căruia se află a declarat că starul riscă să moară dacă renunţă definitiv la carieră, relatează presa din SUA.
Curtea Superioară de Justiţie din Los Angeles a hotărât ca actorul să fie plasat în custodia unui avocat care să îl protejeaze de fiul său vitreg, împotriva căruia Rooney a obţinut un ordin de restricţie, informează NewsIn citat de Realitatea.net.
Custodia este o prevedere legală din Statele Unite menită să apere drepturile persoanelor a căror incapacitate fizică sau psihică face ca acestea să nu poată lua decizii financiare sau legale.
Michael Augustine, avocatul care îl are în grijă pe Rooney, a declarat pentru CNN că a pornit deja în căutarea unor roluri potrivite pentru actorul care, în opinia sa, este perfect sănătos.
"Mickey Rooney a urcat prima dată pe scenă la numai 17 luni şi are în spate o carieră de 88 de ani. Dacă acesta nu se va întoarce pe scenă, mă tem ca vom merge curând la funerariile sale", a subliniat Augustine.
Custodia asupra legendarului actor american este o consecinţă directă a ameninţării permanente din partea fiului vitreg, Christopher Aber, care, după spusele lui Rooney, îl maltratase şi il privase de medicamente şi hrană.
Mickey Rooney este unul dintre cei mai populari actori americani din istorie. A fost nominalizat de patru ori la Oscar, iar în 1983 a fost recompensat cu un premiu onorofic al Academiei Americane de Film, pentru versatilitatea demonstrată în carieră.