La bustul lui Grigore Vieru au depus flori oameni de cultură, politicieni, dar și oameni simpli
Embed:
Astăzi se împlinesc doi ani de la moartea lui Grigore Vieru. La bustul marelui poet de pe Aleea Clasicilor din centrul Capitalei au venit oameni de cultură, politicieni şi admiratori ai creaţiei sale, pentru a-i aduce un omagiu.
Printre primii, a depus flori premierul, Vlad Filat, însoţit de câţiva miniştri şi colegi de partid.
Şi preşedintele interimar, Marian Lupu, i-a adus un omagiu poetului. De la eveniment nu a lipsit fiul poetului, Călin Vieru.
Grigore Vieru a murit în urma unui accident rutier. Poetul se întorcea de la Cahul, unde participase la un simpozion dedicat lui Mihai Eminescu. În ziua când a fost înmormântat, în ţară a fost declarat doliu naţional.