La ce va renunţa Meghan Markle pentru a face parte din Familia Regală şi ce titlu va purta
La ce renunță Meghan Markle pentru a face parte din Familia Regală. După nunta cu prințul Harry, actrița va deveni parte a celei mai importante case regale din lume și va avea o viață de prințesă, chiar dacă nu va putea avea acest titlu, deoarece el se oferă doar prin naștere.
Dar potrivit unui editorial realizat de DPA, dobândirea statutului de membru al familiei regale va fi însoţită de mai multe responsabilităţii şi de o mulţime de restricţii.
În calitate de viitoare soţie a prinţului Harry, Markle a început un “capitol nou” al vieţii sale în primul rând prin renunțarea la cariera din cinematografie.
După nuntă, odată devenită membru “cu normă întreagă” al familiei regale, Meghan va trebui să îşi dedice cea mai mare parte a timpului evenimentelor caritabile alături de soțul, cumnații și rudele sale prin alianță.
Ambasador al Organizaţiei pentru Femei a Naţiunilor Unite şi a World Vision Canada, va fi obligată să renunţe la aceste două activităţi pentru a-şi asuma responsabilităţi în viitoarea sa calitate oficială.
Actriţa de 36 de ani va deveni Ducesă de Sussex după nuntă, la fel cum Kate Middleton a devenit Ducesă de Cambridge alături de soțul ei, dar presa speculează că Meghan ar putea primi titlul informal de “prinţesă” din partea presei şi a publicului – aşa cum s-a întâmplat şi cu mama prinţului Harry, Diana. Totuși, Kate nu a fost numită ”prințesă”, cu toate că are șanse mai mari decât Meghan să devină consoara unui rege al Marii Britanii, William fiind al treilea în succesiunea la tron.
Meghan Markle va deveni unul dintre patronii Fundaţiei Regale, o organizaţie caritabilă condusă de prinţii Harry şi William, alături de soţia acestuia din urmă, Kate Middleton.
Dacă este familiară cu activitatea în domeniul caritabil, lui Meghan îi va fi mult mai dificil să învețe să se abţină pe viitor să îşi exprime în public opiniile politice – aşa cum a făcut-o, de altfel, de-a lungul vieţii şi regina Elisabeta a II-a, poreclită “Elisabeta cea tăcută” pentru talentul său de “a-şi ţine gura”. Actrița a fost o susținătoare a lui Hillary Clinton la alegerile prezidenţiale din SUA în 2016, şi nici nu va mai putea să spună ce gândeşte despre preşedintele Donald Trump, pe care l-a numit “misogin” şi “dezbinător”.
Un exemplu al imparțialității politice a fost și lista de invitați la nuntă. S-a scris că Harry și Meghan ar fi vrut să-l invite pe Barack Obama, cu care prințul s-a împrietenit în 2015, dar pentru că era considerat o ”uriașă” palmă diplomatică să-l invite pe fostul președinte american, dar nu și pe actualul șef de stat, s-a renunțat la trimiterea unei invitații către familia Obama, scrie libertatea.ro.
De asemenea, la nuntă nu a fost invitată nici Theresa May, premierul Marii Britanii și președintele Partidului Conservator.
Meghan Markle a fost obligată să își închidă și conturile de pe rețelele de socializare, deoarece niciunul dintre membrii importanţi ai familiei regale nu are conturi individuale pe reţelele de socializare. Imediat după logodnă conturile sale de Twitter şi Instagram au fost şterse. De asemenea, actriţa a închis The Tig, un blog de lifestyle, în care erau prezentate interviuri cu celebrităţi, recenzii şi sfaturi de modă şi frumuseţe.
Şi chiar dacă este adevărat că Markle face sacrificii, regulile casei regale s-au relaxat semnificativ prin comparaţie cu cele din trecut. Faptul că Markle este divorţată îi face pe mulţi britanici să îşi amintească ce s-a întâmplat cu Wallis Simpson, americanca divorţată cu care Eduard al VIII-lea s-a căsătorit în anii 1930. Regele a fost pus în faţa situaţiei de a alege pe altcineva pentru a se căsători sau de a abdica şi a preferat ultima variantă.
- Nepotul lui Meghan Markle cultivă legal cannabis. Un nou drog va fi lansat cu ocazia nunții regale (FOTO)
- A mai rămas exact o lună până la nunta anului. Unde își vor petrece luna de miere Prințul Harry și Meghan Markle
- Scandal înainte de nunta regală! Fratele lui Meghan Markle se plânge că nu a fost invitat la ceremonie