La Chișinău a fost lansat, cu suportul PNUD, primul serviciu de închiriere a trotinetelor
foto: Primăria Chișinău
canal tv
La Chișinău a fost lansat primul serviciu de închiriere a trotinetelor electrice. Inițiativa a fost realizată în parteneriat cu proiectul Orașe Verzi Durabile, implementat de PNUD Moldova și finanțat de Facilitatea Globală de Mediu.
Noul mijloc de transport dedicat chișinăuienilor, precum și vizitatorilor, reprezintă o soluție alternativă și ecologică, pentru deplasarea rapidă și comodă pe distanțe scurte în oraș, evitarea ambuteiajelor și a disconfortului în transportul public, și nemijlocit - reducerea emisiilor de CO2.
Pentru început, pe străzile capitalei se vor regăsi 50 de trotinete, care pot atinge o viteză de până la 25 km/oră, au o durata de viață a bateriei de până la 25 de km, sunt rezistente și sigure. Totodată, acestea au o funcționalitate sporită și pot fi ușor utilizate de copii, adolescenți și maturi.
Detalii privind închirierea trotinetelor pot fi găsite pe site-ul iRide.