La Chişinău a fost organizat un târg de caritate dedicat copiilor bolnavi de cancer
Jucării pentru brad şi alte lucrări făcute manual au fost expuse în cadrul unui târg de caritate dedicat copiilor internaţi la Institutul Oncologic din Capitală. Ideea aparţine unui grup de mame ai căror copiii au fost diagnosticaţi cu leucemie. Anume experienţa dură prin care au trecut le-a făcut să ajute şi alte familii aflate în impas.
Acum doi ani, Cristina Malahova a primit o veste dură. Băieţelul ei de trei ani a fost diagnosticat cu leucemie. După nouă luni de tratament, starea de sănătate a copilului s-a ameliorat şi a fost lăsat să îşi continue tratamentul acasă.
"La mine slavă Domnului copilul este viu, sănătos, adică e în remisie şi sper să se menţină mai departe aşa", a spus organizatoarea Cristina Malahova.
Soarta a fost mai dură însă cu alte două mame ai căror copii au decedat. Durerea le-a unit pe toate trei pentru o cauză nobilă.
"Sunt persoane care nu au acel sprijin pe care l-am avut noi cu fetele şi de asta ne-am hotărât să fim noi sprijinul pentru aceşti copii", a spus Cristina Malahova.
În 2015, mamele au înfiinţat o organizaţie neguvernamentală, iar după un an de activitate au organizat primul târg de caritate. Iniţiativa a fost susţinută de zeci de meşteri handmade.
Meșterii handmade au plătit câte 200 de lei pentru participare și au donat 10 la sută din vânzări.
Organizatorii au expus şi lucrări confecţionate de copiii bolnavi. Acestea au fost vândute prin intermediul unei licitaţii.
Oamenii veniţi la târg spun că au avut posibilitatea să cumpere un cadou pentru cei dragi de sărbători, dar şi să facă o faptă bună.
În secţia hematologie de la Institutul Oncologic din Capitală sunt internaţi aproximativ 25 de copii. Specialiştii susţin că numărul micuților diagnosticaţi cu astfel de afecţiuni este în creştere.
- Bucate tradiţionale, miros de scorţişoară şi colinde la târgul organizat de soţiile ambasadorilor VIDEO
- Ducele de Cambridge a fost gazda unui târg de caritate. William a cântat alături de Jon Bon Jovi şi Taylor Swift
- Soţiile diplomaţilor acreditaţi în Moldova şi ale demnitarilor noştri vor vinde decoraţiuni pentru brad şi bucate tradiţionale
- Atmosferă incredibilă la târgul de caritate de iarnă din Capitală! Cum au fost întâmpinaţi vizitatorii
- GEST DEOSEBIT! Natalia Gordienko a organizat un târg de caritate pentru un băiat diagnosticat cu cancer
- "Ziua Faptelor Bune". Târg de caritate la Chişinău pentru a ajuta copii grav bolnavi