La Drochia a început etapa a doua de vaccinare
Embed:
Deşi nu au fost vaccinate împotriva COVID-19 toate cadrele medicale din prima linie, unele raioane au început deja imunizarea altor categorii de persoane. La Drochia, zilele acestea sunt vaccinaţi şi cei care au peste 65 de ani şi suferă de maladii cronice.
Contactată telefonic de postul nostru de televiziune, şefa Centrului Raional de Sănătate, Emilia Lopatenco, a declarat că toate cadrele medicale care au vrut să se imunizeze au fost deja vaccinate. Ea recunoaşte că au fost şi angajaţi care au refuzat serul, iar alţii aveau contraindicaţie la vaccin. Astfel, la Centru au rămas mai multe doze şi s-a trecut la imunizarea asistenţilor sociali, a beneficiarilor din aziluri şi din centrele de plasament, iar acum sunt vaccinaţi vârstnicii. Medicul epidemiolog Alexei Ceban de la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică a declarat anterior că nu vede o problemă în acest lucru:
"Procedura este una standardizată, adică dozele care sunt la o instituţie medico-sanitară, odată administrate unui contingent şi dacă nu mai sunt persoane care trebuie vaccinate, invită alt contingent pentru a termina dozele".
Afirmaţiile lui Ceban veneau în contradicţie cu declaraţiile coordonatorului campaniei de vaccinare, Ninel Revenco:
"Noi suntem acum în etapa unu de vaccinare a lucrătorilor medicali. Procedura este destul de complicată. Cunoaşteţi numărul de medici care au fost şi sunt vaccinaţi. Dinamica este pozitivă."
Săptămâna trecută mai mulţi angajaţi ai Direcţiei de Învăţământ Hânceşti au fost imunizaţi împotriva virusului SARS-COV-2. S-a trecut la imunizarea altor categorii după ce unii angajaţi medicali au refuzat vaccinul. Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că a demarat vaccinarea împotriva COVID-19 a beneficiarilor din aziluri și centre de plasament incluși în Etapa întâi. Ministerul nu menţionează dacă în această listă sunt şi cei de peste 65 de ani cu maladii cronice sau angajaţii din sistemul educaţional.