LA FINAL DE MĂRŢIŞOR, ansamblul Joc a pus în scenă un concert de excepţie
Ediţia din acest an a Festivalului Mărţişor s-a încheiat pe ritmuri naţionale. Ansamblul de dansuri Joc a pus în scenă un spectacol de excepţie, prin care a reînviat tradiţiile de altă dată.
Cel mai aşteptat a fost Căluşul, considerat unul dintre cele mai rapide dansuri din lume, care acum câţiva ani a fost inclus în patrimoniul UNESCO.
Printre dansurile care au încins publicul s-au mai numărat Suita, Bulgureasca şi Sărbătoreasca.
Artiştii au pus în scenă şi o nuntă tradiţională, aşa cum era aceasta pe vremea străbunilor.
În cadrul spectacolului a evoluat şi cunoscutul violonist din România, Răzvan Stoica.
Spectatorii au mărturisit că le-a săltat inima de bucurie şi mândrie în timpul concertului.
"Mie îmi venea foarte greu ca să stau cuminte pe scaun. Aveam o dorinţă să ies şi eu să mă mişc după ritmurile dansului."
"Observ că este deja o altă generaţie de dansatori, foarte tineri, însă extraordinar de talentaţi."
Printrei cei mai emoţionaţi spectatori a fost Victoria Furnică, fostă dansatoare a ansamblului "JOC".
"Lacrimi aveam că eu deja nu mai sunt acolo, dar şi mândrie simţeam", a spus fosta dansatoare "JOC", Victoria Furnică.
Încântaţi de tradiţiile noastre au rămas şi străinii.
"Am primit plăcere, cred că dansurile voastre sunt unice şi interesante. Mi-au plăcut costumele şi muzica."
Organizatorii festivalului "Mărţişor" spun că în acest an au pus în scenă concerte pentru toate gusturile şi vârstele.
"Mărţişorul este nu doar că viu, dar supraveţuieşte întinerind, făcîndu-se mai bun, mai consistent ca calitate şi mai variat ca şi prezenţă", a spus Ministra Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.
În cadrul celei de-a 53 ediţie a festivalului "Mărţişor" au fost organizate 47 de concerte, care au reunit artişti din 12 de ţări.
- O expoziţie internaţională de pisici s-a deschis la Chişinău: Puteţi vedea o felină de rasă extrem de RARĂ
- Lazio a făcut spectacol în derby-ul cu AS Roma
- Moldova, în TOPUL ŢĂRILOR ce merită a fi vizitate în Martie. De ce turiştii aleg anume această lună
- Tradiții de Ziua Internațională a Femeii. Tu știi ce trebuie să faci de 8 Martie