La Grătiești, mai mulți membri ai unei asociații pomicole impută celor de la Union Fenosa refuzul de a încheia cu ei contracte individuale
Oamenii, care spun că au toate actele în regulă, spun că au obosit să bată pragul a furnizorului de energie electrică. În replică, reprezentanții companiei declară că, până când asociația nu va primi statut de localitate, nu pot încheia contracte individuale și eforturile oamenilor sunt, deci, inutile.
Membrii asociației nu văd rostul acestor pretenții, pentru că sunt locuitori ai Grătieștilor. Ei consideră că Union Fenosa încalcă legea, iar unii dintre ei și fost deconectați de furnizor, din cauza unor datorii.
Drept urmare, mai mulţi oameni au acţionat în judecată compania Union Fenosa.
Reprezentanţii Union Fenosa resping toate acuzaţiile şi declară că dorințele oamenilor sunt imposibil de realizat, pentru că ar contraveni legislaţiei. Ei spun că livrarea curentului se poate face doar prin intermediul unui contract încheiat între companie şi asociaţia pomicolă "VILAN"
În sătucul ascociaţiei pomicole locuiesc peste 250 de familii.