La Haragîș va fi inaugurat complexul-memorial dedicat celor PATRU EROI din elicopterul SMURD prăbuşit la Cantemir
Duminică în apropierea satului Haragîș, raionul Cantemir, va avea loc inaugurarea complexului-memorial, dedicat echipajului aerian SMURD.
Complexul este constituit dintr-o pistă de decolare improvizată și o alee, care duce către placa comemorativă.
La eveniment vor fi prezenți premierul Pavel Filip, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, ambasadorul României în Republica Moldova, secretarul de stat al MAI România, șeful Serviciului PC SE, dar și alți invitați.
PUBLIKA.MD aminteşte că, anul trecut, pe 2 iunie, un elicopter SMURD, aflat în misiune, s-a prăbușit, pierzându-și viața patru membri ai echipajului. Ulterior, s-a luat decizia de a fi construit un complex-memorial, drept omagiu pentru cei care și-au riscat viața la datorie.
NO COMMENT! Ultimul zbor al elicopterului SMURD prăbuşit în Haragîș, raionul Cantemir (VIDEO)