La ieşirile din regiunea transnistreană ar putea fi deschise magazine Duty Free
La ieşirile din regiunea transnistreană ar putea fi deschise, în timpul apropiat, magazine Duty Free. Potrivit agenţiei Novîi region, care o citează pe şefa comitetului vamal, Svetlana Klimenkova, magazinele vor activa pe teritoriul punctelor de trecere şi vor deservi oamenii care vor ieşi din regiunea transnistreană.
"Magazinele Duty-Free pot fi fondate numai de către agenţii economici locali. Magazinele pot activa doar pe teritoriul vamal. Punctele de vânzare trebui să fie amplasate în zonele de control vamal și să nu fie disponibile pentru persoanele fizice care intră pe teritoriul regiunii transnistrene", a declarat Klimenkova .
Reprezentantul vamal a precizat că proiectul are drept scop creșterea atractivității investiționale a regiunii, crearea de noi locuri de muncă, precum şi majorarea volumului valutei străine care intră în regiunea transnistreană.
Decizia finală va fi luată de executivul regiunii, după ce va examina proiectul respectiv.