LA MULȚI ANI, Gheorghe Urschi! „Regele umorului moldovenesc” își sărbătorește astăzi cea de-a 74 aniversare (FOTO)
Gheorghe Urschi își sărbătorește ziua de naștere. „Regele umorului moldovenesc” împlinește astăzi 74 de ani.
Maestrul Gheorghe Urschi s-a născut în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. Umoristul a urmat cursuri de actorie la școala de teatru de la Moscova. Și-a început cariera actoricească la teatrul Luceafărul. A jucat în multe piese de teatru și a regizat zeci de spectacole: Steaua fără nume, Jucării de oțel, Jocul dragostei și al întâmplării, și multe altele.
De-a lungul celor peste 40 de ani de activitate a realizat numeroase emisiuni și concerte. De asemenea, Gheorghe Urschi a scris și câteva volume de nuvele, versuri și muzică pentru mai multe piese, inclusiv romanțe. Artistul este autorul mai multor scenarii și a regizat trei filme, printre care renumita peliculă „Văleu, văleu, nu turna”.
În iunie 2011, Gheorghe Urschi a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare, printre care patru luni la o clinică de reabilitare în Israel. În anul 2012, umoristului i-a fost conferit titlul de „Artist al poporului”, iar în 2014, a devenit cetățean de onoare al orașului Chișinău. Din anul 2019, Gheorghe Urschi este Laureat al Premiului Național.