La nici două luni de activitate, Parlamentul a ieşit oficial în vacanţă. Unde vor merge deputaţii în concediu
La nici două luni de activitate, Parlamentul a ieşit oficial în vacanţă. Unii deputaţi se justifică, însă, că vor munci şi în august. Mai mult, se vor reuni şi în şedinţe extraordinare. Alţii afirmă că şi-au rezervat şi câteva zile de odihnă.
"O să petrecem vacanţa alături de familie, alături de copii, alături de nepoţelul meu scump. Probabil vom merge la mămica, vreo săptămână vom fi cu ea. Suntem gata pentru a continua munca şi în timpul vacanţei", a menţionat Violeta Ivanov, deputat PDM.
Cei mai mulţi dintre deputaţi afirmă că nu au timp de odihnă.
"Anul acesta nu ştiu, dacă o să merg undeva, încă în general nu am făcut niciun plan, având în vedere că mai urmează să ne întrunim în sesiuni pe parcursul lunii august", a precizat Grigore Novac, deputat PSRM.
"Nu o să am vacanţa, din păcate ori din fericire. Avem mai multe evenimente planificate în teritoriu, în circumscripţii 18 şi 19, în sate", a declarat Marina Tauber, deputat al Partidului "ŞOR".
"În vacanţa nu merg, în funcţia de primar, în care am fost 16 ani, am fost de patru ori la odihnă şi atunci doar pe cinci zile. Am multe planuri de muncit acum", a spus Alexandru Botnari, deputat PDM.
Unii parlamentari totuşi vor găsi câteva zile pentru a vizita ţări străine.
"Luna august o să o petrec în mare parte acasă, inclusiv, în consultări. După asta mai am o călătorie la a doua jumătate a familiei mele, în Estonia", a conchis Dumitru Alaiba, deputat PAS.
"- Poate să mă duc la părinţi, să-i văd pe părinţi. S-ar putea să plec pentru trei zile cu fetele mele în afara ţării. Nu ştiu, încă nu m-am gândit unde anume", a menţionat Sergiu Litvinenco, deputat PAS.
"- Sunt multe probleme care trebuie rezolvate. - Nici măcar pentru câteva zile nu veţi pleca? - Pentru câteva zile plec de multe ori undeva", a subliniat Vladimir Golovatiuc, deputat PSRM.
Oficial, parlamentarii trebuie să revină la muncă în data de 2 septembrie. Potrivit Regulamentului, Legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Cea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie.
Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și durează până la sfârșitul anului.
Totuşi, de data aceasta, plecarea deputaţilor în vacanţă a fost criticată atât de unele organizaţii neguvernamentale cât şi de internauţi, întrucât aleşii nu au muncit nici două luni.
- CONFIRMAT. Cum şi-a motivat ministrul Nicu Popescu plecarea în vacanţă, la nici două luni de la numirea în funcţie
- PARLAMENTUL, ÎN VACANŢĂ. Deputaţii au susţinut ultimele discursuri de la tribună
- Croazierele, populare în rândul moldovenilor. Care este preţul unei vacanţe de vis, de ce depinde costul şi cum poţi beneficia de reduceri
- Oficial britanic: Parlamentul ar putea opri un Brexit fără acord în septembrie