La noapte şi mâine va continua să plouă în toată ţara
La noapte ploile continuă în toată ţara. În plus, se răcoreşte, astfel încât minimele vor fi cuprinse între 12 grade la Bălţi şi 17 la Comrat şi Cahul.
Mâine continuă să plouă în aproape toată ţara. Cerul va fi acoperit de nori întreaga zi, iar temperaturile continuă să scadă. În nord vor fi 19 grade la Briceni şi Soroca şi 20 la Bălţi. Cu un grad mai mult va fi la Orhei, Chişinău şi Tiraspol, iar la Dubăsari şi Comrat mercurul din termometre se va opri la doar 23 de grade. Cea mai înaltă maximă se va înregistra la Cahul şi va atinge o valoare de 24 de grade. Vântul va sufla din nord-vest moderat la puternic, temporar cu intensificări.
Schimbarea bruscă a vremii poate avea efecte negative asupra sănătăţii, aşa că aveţi grijă şi îmbrăcaţi-vă corespunzător.
În România vremea se menţine răcoroasă, dar frumoasă. Soarele nu va fi umbrit de vreun nor. În est termometrele vor indica 24 de grade la Iaşi, 25 la Galaţi şi Constanţa şi 27 la Bucureşti. În jumătatea de vest va fi ceva mai cald. La Craiova sunt prognozate 30 de grade, la Timişoara va fi cu un grad mai puţin. La Oradea se vor înregistra 28 de grade, iar la Sibiu şi Cluj vor fi 26.
Pe continent soarele va fi mai generos doar la Madrid, Roma, Praga şi Londra. Aceste capitale se vor bucura de vreme frumoasă şi de maxime de 33, 29, 26 şi respectiv 22 de grade Celsius. În rest, cerul va fi acoperit de nori, iar pe alocuri chiar va ploua. La Paris se vor înregistra 25 de grade, la Oslo doar 16. Cu două grade mai cald va fi la Kiev, iar la Moscova termometrele vor indica 19 grade.