La noi ca la nimeni. Mai mulţi arbori din centrul Capitalei, betonaţi de muncitorii care lucrează pe un şantier
La noi ca la nimeni. Mai multi arbori de pe strada Alexandru cel Bun din Capitală au fost betonaţi de muncitorii care lucrează pe şantierul din apropiere.
Pietonii nu-şi pot explica gestul angajaţilor:
"Nu-i nici estetic, nici frumos, nici încolo, nici încoace mai pe scurt. Nu e frumos, pur şi simplu. Cum au pus acolo beton în jurul lor? Nu are nici apă, nimic, nici aer".
"Betonarea copacilor e incorectă, mai ales că vrem verdeaţă şi mulţi copaci în oraş, dar care trebuie să crească".
"Cred că trebuie să avem copaci şi să fie plantaţi mai mulţi. Dar asta pur şi simplu omoară tot ce avem noi verde în oraş".
Juristul companiei de construcţii, Ion Briceac, susţine că e vorba de o soluţie temporară.
"Urmează să ne clarificăm care este situaţia referitor la betonul care este pus sper eu, temporar, în zona părţii carosabile. Eu pot să vă arăt pe partea carosabilă o sumedenie de gropi în care noi deteriorăm maşinile zi de zi şi cred că şi dumneavoastră înţelegeţi că nu este ok să mergem cu maşinile prin gropi", a declarat Ion Briceac.
La scurt timp după discuţie, compania de construcţii a revenit cu un mesaj în care menţionează că zona pietonală din apropierea şantierului a fost amenajată temporar pentru siguranţa trecătorilor. După finalizarea lucrărilor de construcţie, trotuarul va fi pavat în conformitate cu cerinţele autorităţilor locale. Între timp, purtătorul de cuvânt al primăriei municipiului Chişinău, Vasile Chirilescu, a declarat că agentul economic va fi obligat să înlăture betonul din jurul copacilor, iar dacă nu se va conforma cerinţelor, va fi sancţionat.