La o lună de la incendiu, soarta clădirii Filarmonicii Naționale este incertă
Embed:
Nici la o lună de la incendiul care a mistuit Filarmonica Națională nu se ştie care va fi soarta clădirii. Procuratura nu a identificat vinovaţii, deși expertiza IGSU a arătat că incendiul a fost provocat de scânteile apărute în procesul de tăiere a unor ţevi de metal.
24 septembrie este ziua în care cultura naţională a primit o grea lovitură. Flăcările au distrus locul în care au prins aripi cei mai iscuți artiști, iar odată cu focul au ars şi instrumente muzicale.
O țară întreagă a privit cum dintr-o instituție simbol a rămas doar scrumul. Emoționați, oamenii s-au mobilizat și au donat în conturile guvernului și Filarmonicii aproape un milion două sute de mii de lei timp de o lună. Cu toate acestea donațiile s-au împuţinat în ultima perioadă.
”Îmi pare bine că societatea s-a mobilizat și nu este indiferentă. Chiar ieri am avut un concert de caritate și lumea a donat și lucrările astea te înduioșează că totul va fi bine”, a declarat directorul Filarmonicii Naționale, Svetlana Bivol.
Directoarea filarmonicii nu ştie când va începe reconstrucţia. E sigur că săptămâna viitoare va începe demolarea unor pereți. După ce vor fi stabilite costurile lucrărilor de reconstrucție, conducerea filarmonicii va iniția o campanie națională de colectare a banilor necesari.
”Atunci când vom ști cât totul va costa vom lansa o campanie similară din București - dați un leu pentru Ateneu, cam ceva de genul ăsta vom face și noi, dar vom vedea ce slogan vom găsi”, a spus Svetlana Bivol.
Procurorul responsabil de caz, Oleg Afansii, ne-a declarat că încă nu a primit rezultatele expertizei efectuate de Laboratorul Materii Explozive și Articole Pirotehnice, pentru a putea stabili cine se face vinovat de izbucnirea incendiului. Deocamdată cercetările în dosarul penal se fac in rem, fără suspecți.