La Orhei a fost inaugurată prima curte de bloc reparată capital
În Orhei a fost dat startul operațiunii ”Curtea”, care face parte din planul de dezvoltare a orașului pentru 2018. Primarul Ilan Șor şi echipa sa au inaugurat prima curte de bloc reparată capital.
Lucrările au fost realizate la cel mai înalt nivel. Nelipsite sunt locurile de parcare, trotuarele, băncile și desigur un teren de joacă modern.
Edilul le-a mulțumit tuturor celor prezenți, dar și celor care au lucrat la restabilirea curții blocurilor.
”Cu părere de rău, trebuie să constatăm că după 27 de ani de independență totul e distrus, străzile, curțile, parcurile și multe altele. Noi am început să reconstruim Moldova de la Orhei. Aici vom construi Moldova pe care vrem să o vedem”, a spus primarul municipiului Orhei, Ilan Șor.
La inaugurarea curții a participat și viceprimarul Reghina Apostolova. Ea a declarat că nu întâmplător anume acest spaţiu au fost primul reparat.
”Acestea sunt curțile care au câștigat concursul "Cea mai frumoasă curte" în luna ianuarie. De aceea, pe bună dreptate, primele curți au fost inaugurate anume aici”, a spus viceprimarul municipiului Orhei, Reghina Apostolova.
Evenimentul i-a adunat pe majoritatea locatarilor blocurilor din jur. Ei spun că spaţiul nu a mai fost amenajat niciodată până acum.
”Suntem de acum bătrâni și avem atâția ani trăiți, dar așa frumusețe la noi n-a fost.”
”Mă bucur că avem așa primar în orașul nostru. Niciodată nu a fost așa ceva.”
”Suntem foarte mulțumiți. Este o renovare de succes, pe nota 10.”
Primăria nu a uitat nici de cei mai mici locuitori ai orașului. Pe lângă terenul de joacă modern care a fost construit în curtea blocului, micuţii au fost serviți cu înghețată și au fost distrați de o echipă de animatori.
În cadrul proiectului ”Curtea”, lansat de primarul Ilan Șor, vor fi reparate, până în noiembrie, mai mult de 40 de curţi.