La pas pe DRUMUL CRUCII. Zeci de credincioși se roagă pentru ploaie şi iertare
Sute de enoriași au pornit pe un nou Drum al Crucii, care va înconjura Moldova. De această dată traseul va avea o distanţă de 1400 de kilometri şi va dura o lună, timp în care credincioşii se vor ruga pentru sănătate, pace şi bunăstarea ţării. Enoriaşii au pornit din satul Fârlădeni, raionul Căuşeni, vor merge de-a lungul râului Nistru spre nord şi vor reveni de unde au pornit de-a lungul râului Prut. Rugăciunile au loc atât pe timp de zi, cât şi noaptea.
În prima zi, enoriaşii au parcurs 20 de kilometri şi urmează să înnopteze în satul Delacău, raionul Anenii Noi. Oamenii spun că rugăciunile le dau puteri.
"Mi-a părut că o să merg bine, dar cam greu, e cald. E obositor ne dor picioarele, 70 de ani deja e greu. Mă străduiesc să merg până la urmă."
"Noi mergem cu rugăciune şi dacă este rugăciune ne este uşor."
"Noi vrem să mărturisim credinţa şi să cerem pocăinţă de la Dumnezeu ca să ne ierte păcatele."
"Te simţi aşa de bine după Drumul Crucii, eu şi la băieţi spun, parcă zbori. Îţi pare că este greu, dar nu trebuie să te gândeşti la greu. Gândeşte-te la bine şi gândeşte-te că o să fie bine, că drumul este uşor şi întradevăr este uşor."
Acest Drum al Crucii, care înconjoară Moldova, se desfășoară din 2004 şi este organizat o dată la cinci ani. Şi dacă prima dată enoriaşii au mers cu autocarele.
"Anul acesta, așa s-a luat o decizie ca să mergem puțin mai ascetic și popasurile le facem la aer liber, deci nu poposim prin localități. Bucătăria este cu noi, pregătim, sunt unele localități unde au venit chiar și aicia în localitatea în care ne aflăm, au venit creștinii și ne-au ospătat", a spus Anatol Cibric, preot.
Drumul Crucii a început cu aproape 200 de oameni, iar doritorii se pot alătura în orice localitate unde enoriaşii vor face popasuri. De asemenea, de astăzi creştinii ortodocşi au intrat în Postul Sfinţilor Petru şi Pavel, care se va încheia în data de 12 iulie, când sunt cinstiţi apostolii. În acest post, în fiecare sâmbătă şi duminică este dezlegare la peşte.
- S-au alocat milioane de lei. În Moldova vor fi aduse echipamente moderne pentru diagnosticul tuberculozei şi al bolilor oncologice
- TRICOLORII, dezamăgiţi! Meciul cu Congo programat pentru 31 mai la Viena, ANULAT
- Cod Galben de SECETĂ. Culturile agricole sunt în pericol din cauza temperaturilor ridicate
- METEO 3 iunie: Temperaturi în creştere şi ploi slabe. Regiunile în care vor cădea precipitaţii
- Veste bună pentru viticultori şi vinificatori! Aceştia vor putea cumpăra butași de calitate superioară crescuţi în Moldova