La scăldat, cu buletinul. Cum localnicii din Ungheni au acces la plaja râului Prut (VIDEO)
La scăldat, cu buletinul. Se întâmplă în Ungheni, unde localnicii au acces pe plaja râului Prut doar în baza actului de identitate şi a vizei de reşedinţă. Celor care sunt din afara orașului, dar vor să meargă la scăldat, Poliția de Frontieră le eliberează un permis special.
Accesul pe malul râului Prut este permis doar locuitorilor din orașul Ungheni.
"E rău că se permite doar cu pașaportul. Pentru om e un chin, pentru că documentul se poate rupe, iar grănicerii asta nu înțeleg. Asta e Europa, unde să mai fugi, dacă și așa putem pleca în Europa? Iar la Ungheni nu putem veni la Prut să ne scăldăm fără buletine", a spus un bărbat.
"Mi-aș invita și prietenii, dar din cauza acestui control, nu-i pot invita", a declarat o femeie.
"Desigur că mă deranjează. Dar dacă îmi pierd documentele pe aici pe undeva, apoi ce fac eu pe urmă", a spus un alt bărbat.
Cei care nu au permis sau chiar acte de identitate, pur şi simplu, ocolesc punctul de control.
Din 2012, accesul în zona de frontieră este permis doar în baza actelor de identitate sau a permisului de acces care este eliberat în termen de 10 zile.
"Ca să deții permis de acces în zona de frontieră trebuie să ai copia la buletinul de identitate și să îndeplinești cererea pe loc. Trebuie să deţină certificatul de naştere", a specificat şeful de sector al Poliției de frontieră Ungheni, Alexandru Racoviţă.
Persoanele care pătrund în mod ilegal pe plaja rîului Prut riscă o amendă de la 200 până la 400 de lei.