La Spitalul Republican au fost aduşi doi cai. Pacienţii şi medicii s-au bucurat de hipoterapie
Terapie mai neobişnuită pentru ţara noastră, dar cu efecte de recuperare nebănuite. Doi cai dresaţi au distrat bolnavii, dar şi medicii de la Spitalul Republican din Capitală. Timp de o oră, pacienţii au avut ocazia să urmărească animalele defilând în paşi de dans, iar cei mai curajoşi i-au călărit.
Vremea frumoasă i-a motivat pe medici, dar şi pe antrenorii de la Şcoala de Hipism să organizeze un eveniment de suflet. Specialiştii afirmă că hipoterapia este o metodă de tratament inovatoare care transmite pacienţilor o stare de liniște, de aceea călăritul e recomandat tuturor pentru o doză de relaxare și refugiu de la grijile cotidiene.
"Toate patologiile se iau de la sistemul nervos, aceste terapii sunt suficiente pentru a scăpa de stres, depresie, iar ulterior toate bolile dispar. Ei liniştesc bine psihicul, din propria experienţă, când am urcat am simţit o stare de linişte", a spus ANDREI RUDICO, medic.
Cei prezenţi au avut ocazia să hrănească animalele cu legume, fructe, să le mângâie minute în şir, dar şi să-i fotografieze.
"Medicii noştri mereu sunt ocupaţi să trateze bolnavii, mereu au emoţii, aşa că pentru ei asta a fost o oază de relaxare. Când vedem cum medicii sunt ataşaţi de cai, îi hrănesc, ne dăm seama că nu am venit în zădar, ci ca să le dăruim emoţii, zâmbete, care pot fi transmise ulterior apropiaţilor", a spus OXANA DARII, antrenor la Şcoala de Hipism.
Bătrânii internaţi în spital spun că nu au auzit niciodată despre efectele benefice ale acestei terapii, dar evenimentul i-a surprins plăcut.
"E bine, mi-a plăcut ce am văzut, cred că bolnavilor le este mai bine după astfel de evenimente."
"Acum am aflat şi noi despre această terapie şi de faptul că datorită ei sistemul nervos se restabileşte."
S-au bucurat mult şi angajaţii instituţiei, care spun că astfel mai scapă de stresul zilnic.
"Este o terapie în primul rând pentru medici, pentru că îţi redau un sentiment de linişte, calm. Iar tot calmul lor ne relaxează pe noi după o zi grea de lucru."
"Este o supriză plăcută, benefică pentru pacienţi şi colaboratori."
Hipoterapia este răspândită ca metodă de tratament în ţări precum Franţa, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii. Acolo, animalele sunt aduse chiar la patul bolnavilor incurabili, iar specialiştii vorbesc despre efectul benefic al acestora asupra stării pacienţilor.
- Terapie cu zumzet de albine. Afacerea de succes a unui cuplu din raionul Donduşeni, care şi-a deschis o agropensiune
- STUDIU: Oamenii care călătoresc des sunt mai sănătoşi şi fericiţi
- DATE ALARMANTE: Numărul bolnavilor de cancer este în creştere, în ţara noastră
- DATE ALARMANTE: Numărul copiilor diagnosticați cu diabet zaharat S-A DUBLAT în ţara noastră