La trei luni după ce un bebeluş a fost găsit mort pe un câmp din raionul Drochia, oamenii legii nu au reuşit să o găsească pe mama acestuia. Expertiza care urmează să stabilească din ce cauză a murit copilul nu e gata, totuşi, oamenii legii au deschis o cauză penală pentru pruncucidere.
Inspectoratul General al Poliţiei are un cerc de suspecţi şi aşteaptă rezultatele unei investigaţii pentru stabilirea cu certitudine a mamei. În 23 noiembrie, o fetiţă nou-născută a fost găsită moartă pe un câmp de lângă satul Şuri, din raionul Drochia.
Potrivit IGP, pentru elucidarea crimei au fost implicaţi câini dresaţi şi au fost verificate mai multe persoane.
Dacă se va stabili că micuţa a fost omorâtă de mama ei aflată în depresie post-natală, femeia riscă până la cinci ani de puşcărie.