La un an de la reparaţia capitală, drumul Cantemir-Comrat a ajuns să arate jalnic (VIDEO)
Au cheltuit bani grei pentru reparaţia capitală a unui drum, iar după niciun an de la darea în exploatare, această porțiune se află într-o stare deplorabilă. Este vorba şase kilometri de drum care fac legătura dintre satul Sadâc și traseul Comrat-Cantemir.
Pentru reconstrucția porţiunii de drum au fost alocate 12,7 milioane de lei din Fondul Rutier, aceasta înseamnă că pentru fiecare kilometru de drum s-au cheltuit câte două milioane de lei, pe unele porțiuni însă stratul de asfalt abia atinge grosimea de trei centimetri.
Localnicii spun că drumul a fost reparat cu abateri:
"Aici nici 30 de procente n-a ajuns din materialul care trebuia să vină la noi".
"A fost reparat deja, gropile au apărut în urma reparației. Sunt șefi care trebuie să răspundă, sunt șefi care au finanțat".
"Unde se duc banii, nu știți unde se duc banii? În buzunar la cineva, are vreo trei degete pus asfaltul și atât".
Autoritățile locale promit că vor soluţiona această problemă. "Noi am făcut o scrisoare în adresa organelor responsabile de acest drum, la care am primit un răspuns că vor fi efectuate lucrări de reparare a drumului pentru a fi menținut într-o stare bună", spune primarul satului Sadâc, Ghenadie Rotaru.
"O să măsurăm porțiunile de drum afectate, o să fotografiem și o să sesizăm organele de resort, adică și organele de drept, Procuratura și Ministerul de Transporturi și Infrastructură", asigură şeful Direcţiei Construcţii şi Dezvoltare Teritorială a raionului Cantemir, Valeriu Mocanu. 1
Potrivit Programului privind repartizarea mijloacelor Fondului Rutier din acest an, 616 milioane de lei revin pentru drumurile naționale, iar 319 pentru cele locale.