LA UN PAS DE TRAGEDIE! Doi bărbați, salvați de la înec din lacul Ghidighici
Doi bărbați au fost salvați de la înec de pompieri, după ce au vrut să treacă înot tot lacul Ghidighici. Salvatorii i-au avertizat despre riscurile posibile în cazul în caz intră în apa rece, iar aceștea nu au ascultat atenționările, după ce au intrat în lac.
Angajații stației de salvare observând la timp persoanele, s-au pornit imediat cu barca în urma acestora. Ajungând la mijlocul lacului, bărbații s-au scufundat după ce au primit un șoc hipotermic în apă rece de 6 grade Celsius.
Specialiștii au reușit în cel mai scurt timp să scoată persoanele, astfel evitând tradegia.
După ce salvatorii au acordat primul ajutor medical sinistraților, aceștea au fost transportați la Institutul de medicină urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.
IGSU amintește că scăldatul în perioada rece a anului, dar și în locuri neamenajate este strict interzis.
Temperatura potrivită a apei pentru scăldat este de 26-27 grade Celsius ceea ce este characteristic numai pentru perioada estivală a anului.
În această perioadă temperatura apei oscilează între 5-6 grade Celsius. Scăldatul și înotul pentru oameni nepregătiți poate fi fatal din cauza hipotermiei în primile minute de aflare în apă rece.
Potrivit salvatorilor, persoana scoasă din apă rece trebuie să fie adăpostită într-o încăpere caldă. În caz de hipotermie omului i se schimbă hainele și se acoperă cu o plapuma, după ce se administrează băuturile calde
. În situații de risc cetățenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112.
- Femei din Moldova care sparg toate stereotipurile. Se fac remarcate în domenii practicate preponderent de bărbaţi
- Viaţa i-a fost salvată de pantalonii pe care îi purta. TRUCUL făcut de un tânăr, care a fost luat de curenţii marini (VIDEO)
- BBC este anchetat pentru DISCRIMINARE DE GEN. Ar fi plătit mai puţin femeilor decât bărbaţilor cu aceleaşi funcţii
- CULMEA NESIMȚIRII. Doi bărbaţi au bătut un taximetrist, iar unul dintre ei a fugit cu maşina