La Valencia a avut loc ceremonia de premiere a campionilor mondiali la Moto GP
Campionii şi-au primit medaliile! La doar câteva ore de la terminarea ultimei etape la Moto GP, la Valencia a avut loc ceremonia de premiere a câştigătorilor Campionatului Mondial la motociclism. Cel mai emoţionant moment al serii a fost comemorarea pilotului italianului Marco Simoncelli.
La ceremonie au fost premiaţi campionii de la toate cele trei clase care fac parte din Motomondialul de viteză. Australianul Casey Stoner şi-a primit medalia de aur în clasa de bază după ce a câştigat al doilea titlu din carieră la MotoGP. Acesta a adăugat şi o plăcuţă cu numele său pe cupa simbolică a campionilor. La fel au fost premiaţi câştigătorul la clasa Moto2, germanul Stefan Bradl şi campionul de la clasa 125 centimetri cubi, spaniolul Nicolas Terol.
Ceremonia a avut loc la Valencia la câteva ore după ultima cursă a sezonului.