LACRIMI ȘI DURERE! Filmul exploziilor devastatoare din inima Europei
Atacuri teroriste în lanţ, în această dimineaţă, la Bruxelles. Cel puţin 13 de oameni au murit în urma a două explozii puternice care s-au produs la aeroportul internațional Zaventem. Alte două explozii s-au declanşat, la scurt timp, în două staţii de metrou din oraş. 15 persoane au fost ucise. Autorităţile au instituit stare de alertă maximă teroristă.
În principalul terminal al aeroportului Zaventem din Bruxelles, în jurul orei 8 dimineața a răsunat prima explozie. La doar câteva clipe s-a produs a doua, de data aceasta în terminalul companiei American Airlines. Martorii spun că înaintea atacurilor au fost auzite focuri de armă şi strigăte în limba arabă. Oamenii panicaţi au început să fugă în toate părţile, iar forţele de ordine au evacuat pasagerii şi angajaţii aeroportului.
"Un bărbat vorbea în limba arabă. Am auzit o bubuitură şi a urmat o explozie foarte puternică. Câţiva tinerii s-au ascuns în ascensor. Alţii au rămas blocați pe scara rulantă", a declarat un martor.
"Prima explozie nu a fost puternică, însă a doua a fost mai intensă. Era haos. Nici nu pot să descriu. Era sânge peste tot".
Toate avioanele de pe aeroportul Zaventem au fost redirecţionate către aeroportul Charleroi din sudul Bruxellului. De asemenea, ciruclația transportului public a fost sistată.
Aproape de ora 9 s-au produs alte două explozii în orașul Bruxelles. Potrivit presei, prima a avut loc la stația de metrou Schumann, situată în apropiere de clădirea Comisiei Europene. Cea de-a doua a răsunat în cartierul Molenbeek, acolo unde a fost capturat Salah Abdeslam, unul dintre autorii atentatelor din noiembrie 2015 de la Paris. Autoritățile au confirmat doar o explozie la metrou.
Geniștii belgieni au găsit mai târziu o bombă plasată pe o stradă din centrul orașului Bruxellesul, pe care au detonat-o.
La scurt timp după atentatele teroriste, premierul belgian, Charles Michael, a susținut o conferință de presă. Oficialul a dat asigurări că toate spitalele sunt pregătite să acorde ajutor victimelor. În același timp, Charles Michael a anunțat că 225 de militari au fost mobilizați pentru a oferi sprijin polițiștilor.
"În această zi neagră din istoria țării noastre, vă îndemn să fiţi curajoşi în faţa încercărilor de care avem parte. Noi trebuie să facem față acestei provocări, trebuie să fim uniți şi puternici," a declarat Prim-ministrul Belgiei, Charles Michael.
Atentatele teroriste de la Bruxelles au fost comise la doar câteva zile după ce poliţia belgiană l-a arestat pe Salah Abdeslam, cel mai căutat terorist din Europa.
- ANUNŢ IMPORTANT! Cel mai căutat terorist al momentului vrea să se predea poliţiei
- PERICOL TERORIST în Belgia. Mai mulți suspecți de legături cu Statul Islamic, au fost reținuți
- Prim-ministrul turc și-a anulat vizita la Bruxelles după explozia de la Ankara
- Nicolae Timofti condamnă atacurile teroriste din Belgia. Mesajul transmis de președinte
- Atentate teroriste la Bruxelles: Ce au postat susținătorii Statului Islamic pe Facebook
- Președintele Parlamentului transmite un mesaj de condoleanțe în urma exploziilor de la Bruxelles