LACRIMI ȘI DURERE în satul de baștină al fetei ucise de iubitul ei. Adolescenta, condusă pe ultimul drum (FOTO)
Lacrimi şi durere în satul de baştină al fetei de 16 ani, înjunghiată de iubitul său acum câteva zile într-un apartament din cartierul Telecentru al Capitalei. Adolescenta a fost condusă pe ultimul drum de prieteni şi familie. Rudele, colegii, profesorii, dar şi oamenii din localitate, care au cunoscut-o, au venit să-şi ia rămas-bun de la ea.
Părinţii şi sora fetei sunt sfâşiaţi de durere. Aceştia nu au avut putere nici să vorbească ceva. Vecinii ne-au spus însă că mama fetei a venit noaptea trecută din Italia. Ea nu şi-a mai văzut copilul de un an, iar acum o vede pentru ultima dată în sicriu.
"Nu pot... Părinţi tare buni, fetiţa tot, de o vârstă cu nepoţica mea. Când am auzit.. "
"O vedeam în fiecare zi, trecea pe lângă casa mea când se ducea la şcoală, o fată foarte cuminte."
"Toţi plâng în toate părţile. Îs oameni gospodari, buni. Fetiţa era cuminte. De când s-a dus la Chişinău, cine ştie ce a avut acolo. Ştim că prietenea cu un băiat, altceva nu ştim."
La înmormântare au venit şi profesorii, dar şi colegii fetei. Cu toţii şi-o amintesc drept un copil exemplar şi spun că învăţa bine la şcoală.
"O colegă excelentă, tot timpul era săritoare la nevoie. Am învăţat cu ea din clasa I-a până în a IX-a. Am fost împreună şi la grădiniţă. Am venit cu colegii, poate nu suntem toţi, dar am venit să-i susţinem pe părinţi."
Fosta dirigintă a adolescentei ne-a povestit că s-au întâlnit ultima dată de hramul localităţii, în data de 14 octombrie. I-a spus că vrea să devină croitoreasă. Adolescenta învăţa la Chişinău, la un Centru de Excelenţă.
"O fată deşteaptă, a fost o fată pe care o deplânge acum tot satul. Este un caz ieşit din comun, nu ne-am aşteptat. O durere foarte mare în sufletul profesorilor, dar şi a întregii comunităţi."
La începutul acestei săptămâni, cadavrul fetei de 16 ani a fost găsit de poliţişti într-un apartament din cartierul Telecentru al Capitalei. Minora era dată dispărută de câteva zile. În urma investigaţiilor, s-a stabilit că adolescenta a fost înjunghiată cu un cuţit de bucătărie de iubitul ei de 18 ani. Totul s-a întâmplat din cauza unei scene de gelozie. Fata ar fi găsit în telefonul tânărului un mesaj de la fosta iubită a acestuia şi de aici a pornit o ceartă.
Învinuitul a primit 30 de zile de arest preventiv. Magistraţii de la Judecătoria Chişinău au admis integral recursul procurorilor. Tânărul şi-a recunoscut vina şi le-a spus anchetatorilor că regretă cele întâmplate. Dacă i se va demonstra vinovăţia, acesta riscă până la 20 de ani de puşcărie sau chiar detenţie pe viaţă.
CITEȘTE ȘI: DETALII TERIFIANTE despre OMORUL fetei de 16 ani. FILMUL CRIMEI și ce au scos la iveală oamenii legii
CITEȘTE ȘI: Tânărul care și-a ucis iubita, în arest pentru 30 de zile. IMAGINI cu prima sa apariție în public