Lactate doar din lapte natural. Produsele cu adaos vegetal vor fi redenumite
Brânza, smântâna ori caşcavalul care conţin grăsimi vegetale şi alte adaosuri vor putea fi găsite pe rafturile magazinelor sub alte denumiri comerciale. Potrivit noilor prevederi legislative, care intră în vigoare mâine, aceste produse vor fi scoase din categoria lactatelor, pentru a nu crea confuzii în rândurile consumatorilor. Autoriii proiectului susţin că iniţiativa vine să îmbunătăţească în primul rând calitatea produselor lactate, atât a celor autohtone, cât şi a celor de import şi să sporească totodată, cererea pentru produsele unde laptele e folosit ca materie primă.
"Documentul dat strict interzice utilizarea grăsimilor vegetale în produsele lactate. Fabricile pot produce produse alimentare, dar denumirea comercială nu va conţine noţiunea de brânză, smântână. Denumirile date sunt utilizate doar pentru produsele care conţin lapte ca materie primă au derivatele din lapte. Fabricile de producere, magazinele au avut timp la dispoziţie ca să se alinieze la aceste cerinţe? Documentul a fost publicat în 2019, luna martie. În conformitate cu legea 100, toate actele normative intră în vigoare după jumătate de an", a comunicat președintele Asociației Producătorilor și Procesatorilor de Lapte, Carolina Linte.
Fabricile de procesare nu sunt de acord în totalmente cu aceste noi prevederi. Chiar şi aşa, administratorii întreprinderilor spun că se vor conforma cerinţelor, însă recunosc faptul că nu vor depăşi termenul impus de legislaţie.
- În toată lumea, produsele care conţin grăsimi vegetale nu au restricţii de comercializare şi nu stau separat de celelalte. Intraţi şi vedeţi asta în orice supermarket din Germania că ele stau pe raftul produselor lactate.
- Dar să le scoateţi pe piaţă sub o altă denumire sunteţi gata?
- Probabil că da. Totul depinde de rezerva de ambalaje. Noi nu facem comandă de cutii pe o zi sau două, a comentat directorul unei fabrici de lactate, Elena Belan.
Oamenii spun că nu atrag întotdeauna atenţia la eticheta produselor. Ei spun că le-ar fi mult mai uşor dacă aceste categorii de alimente ar sta separat pe rafturi.
"Am vrea ca fiecare produs să fie pe raftul său. Unii oameni nu ştiu, nu se uită şi e foarte rău. Să fie eticheta clară, acestea sunt grăsimi vegetale sau lactate. Să fie totul clar".
"Produs lactat este un produs obţinut exclusiv din lapte. Ca să nu ducem în eroare consumatorul, aceste produse nu pot fi numite produse lactate. Se numesc generic, produs alimentar pe bază de lapte şi grăsimi vegetale. Adaosul lor trebuie să fie foarte vizibil pe etichetă", a comunicat specialistul tehnologia alimentară UTM, Liliana Popescu.
Noua lege intră în vigoare începând cu data de 29 septembrie curent.