Lady Gaga a fost dată în judecată, pentru plagiat
Embed:
Excentrica Lady Gaga a fost acţionată în judecată, pentru plagiat, de o cântăreaţă din Chicago. Aceasta susţine că vedeta americană s-a inspirat dintr-un cântec de-al său, din 1999, atunci când a compus noua sa piesă, "Judas".
Plângerea a fost depusă la un tribunal din statul american Illinois, de cântăreaţa Rebecca Francescatti, originară din Chicago. Totodată, site-ul contactmusic.com, scrie că fostul chitarist din trupa Rebeccăi lucrează, în prezent, pentru o companie care a compus 17 piese ce au fost propuse pentru noul album al cântăreţei Lady Gaga.
Deocamdată, nu se anunţă valoarea daunelor solicitate. Lady Gaga are 25 de ani şi este câştigătoare a cinci premii Grammy.