Laguta îi dă, din nou, bătăi de cap lui Chirtoacă. Nu vrea să semneze contractul şi facturile la agentul termic şi "aşteaptă primul fulg"
Locatarii a 70 de blocuri din capitală nu se pot conecta la agentul termic din cauza gestionarilor. Potrivit directorului Termocom, Mihai Cernei, este vorba despre mai mulţi administratori de bloc din sectoarele Buiucani şi Ciocana. Printre gentionarii enumeraţi, este şi Maia Laguta, recunoscută pentru protestele sale împotriva lui Dorin Chirtoacă.
În acest sens, directorul Termocom a cerut ajutor de la primarul capitalei. "La Buiucani avem un gestionar Dumitru Nemţanu, care nu semnează facturile. La Ciocana sunt doi care nu vor să încheie contract pe agentul termic şi nu semnează facturile. Sunt câteva persoane cu care este imposibil să lucrezi. La Buiucani eşte şi aceeaşi Laguta. Avem 70 de blocuri. Anul trecut tot am avut probleme. Aşteaptă primul fulg apoi îi conectăm. Caută legi, ne dau în judecată, numai ca să nu conlucreze cu noi", a afirmat Cernei.
La rândul său, Dorin Chirtoacă a declarat că în acest sens trebuie de folosit căile legale împotriva gestionarilor respectivi. "Să fie traşi la răspundere, cel puţin contravenţională dacă nu penală", a punctat Chirtoacă.
În ceea ce priveşte conectarea la agentul termic a blocurilor locative, nu a fost stabilită o dată concretă. "La moment nu putem contecta agentul termic în regim de iarnă. Din cauza temperaturilor de afară, până pe 6 noiembrie nu putem porni agentul termic în municipiu. Atunci când vom avea trei zile temperaturi de 8 grade, conform regulamentului, vom porni agentul termic în capitală", a declarat directorul "Termocom".
Totodată, 607 blocuri locative primesc deja agent termic. Altele 1151 blocuri ar putea fi conectate în această săptămână. Potrivit responsabililor de la Primărie, au fost conectate doar blocurile ale căror gestionari au cerut acest lucru.
Publika.md aminteşte că în grădiniţe şi şcoli agentul termic a fost livrat începând cu 1 octombrie. Anul trecut, sezonul de încălzire a blocurilor de locuit din Chişinăua început pe 29 octombrie.