Lamborghini a încetat producţia în serie a sportcarului Gallardo LP570-4 Spyder
Lamborghini a finisat producţia ultimului model Gallardo LP570-4 Spyder Performante, finisat în culoarea Rosso Mars. Acesta a părăsit fabrica pe 25 noiembrie, iar Lamborghini a încetat astfel producţia în serie a sportcarului.
În urmă cu zece ani, în 2003, sub conducerea celor de la VW Group şi îndrumaţi de Audi, Lamborghini a prezentat lumii un nou sportcar, modelul Gallardo. Germanii nu au intervenit prea mult în politica companiei italiene şi au încercat să păstreze intact designul sportivei cu sigla taurului pe capotă, scrie Autostrada.md.
În schimb Audi s-a implicat foarte mult în celelalte aspecte ale producţiei, iar ca rezultat, de-a lungul carierei sale Gallardo a fost vândut într-un număr de 14.022 de unităţi, ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din toată producţia constructorului italian de automobile de la 1963 încoace!
Lamborghini Gallardo a cunoscut o serie de îmbunătăţiri în 2008 dar şi în 2010, fiind lansat în 32 de versiuni şi ediţii speciale, pentru ca acum să cedeze locul succesorului său, noului Cabrera programat pentru debut în 2014!