Lance Armstrong face declaraţii controversate
După ce a renunţat să lupte împotriva acuzaţiilor de dopaj, Lance Armstrong a făcut o declaraţie controversată. Acesta s-a prezentat în public ca septuplul campion al Turului Franţei, trofee care i-au fost retrase.
Declaraţia a fost făcută la Congresul Mondial al Cancerului, organizat în oraşul canadian Montreal.
"Sunt Lance Armstrong. Am reuşit să înving cancerul. Am venit aici să vă spun povestea mea despre cum am reuşit să devin sănătos. Sunt tată a cinci copii. Şi da, am câştigat Turul Franţei de şapte ori", a menţionat Armstrong.
Recent, Armstrong a declarat că renunţă să mai lupte cu Agenţia americană antidoping, care a anunţat că îi va retrage toate trofeele câştigate din 1998 încoace. Motivul îl constituie steroiizii, pe care ciclistul i-a folosit pentru a da randamentul necesar. Ca urmare, Lance Armstrong a pierdut toate cele şapte trofee câştigate Marea Buclă.