Lansarea rachetei SpaceX a fost oprită în ultimul moment. Ce probleme au apărut la lansarea celei mai mari rachete din istorie
foto: publika.md
canal tv
SpaceX a amânat lansarea Starship, cea mai mare rachetă din istorie, cu doar câteva minute înainte de plecarea, programată luni, într-un prim zbor de încercare, în configuraţie completă, relatează BBC, citat de Digi24.
„Lansarea vehiculului spaţial Starship într-un prim zbor de încercare nu va mai avea loc luni din cauza unei probleme tehnice apărute în ultimele minute de pregătire”, a anunţat SpaceX în timpul transmisiunii video în direct.
Lansarea urma să aibă loc de la baza spaţială Starbase, situată în partea de sud a statului american Texas.
Măsura anulării lansării a fost luată după ce tehnicienii au descoperit o problemă de presurizare la prima treaptă a vehiculului spațial.
Starship este un vehicul spaţial super-greu, complet reutilizabil. Acesta este cel mai înalt şi mai puternic vehicul de lansare construit vreodată.
Vehiculul are înălţimea de 120 de metri şi a fost dezvoltat de compania lui Elon Musk de-a lungul mai multor ani pentru misiuni spaţiale dincolo de orbita terestră, spre Lună şi Marte, scrie Agerpres.