Lansări „savuroase” la Ziua Națională a Vinului. După doi ani de pauză, vinificatorii au venit cu zeci de vinuri noi, produse din soiuri autohtone
Este deja o tradiție, ca la început de octombrie, de Ziua Națională a Vinului, vinificatorii să vină cu noutăți vinicole. Cele 86 de vinării participante la eveniment, le-au oferit posibilitate vizitatorilor să se delecteze atât cu premierele vinicole, cât și cu vinurile medaliate la concursurile internaționale.
Nicolae Chiosa, directorul de producere a grupului „Purcari”: „Tot timpul e binevenit să ai contactul cu consumatorul, cu partenerii străini, să fie un motiv de întâlnire și noi să prezentăm noile noastre game. Din păcate doi ani nu am avut posibilitatea să o facem dar ne bucurăm că astăzi suntem aici și o putem face. În acest an am venit cu câteva serii noi de vinuri avem, „Academia Purcari” care cuprinde: Rară neagră, Fetească neagră, Saperavi și Viorica. Pe lângă seria Academia mai avem seria Nocturn care cuprinde 5 vinuri dedicate industriei HORECA. Avem Sauvignon Blanc, Pinoit Grigio, Rose, Rară Neagră și Cabernet Sauvignon.”
Dina Pîslaru, director marketing și vânzări la vinăria „Sălcuța”: „Ziua Vinului este șansa noastră de a ne revedea cu iubitorii de vin după o pauză de 2 ani și de fapt ne bucurăm că am avut ocazia să îi revedem pe cei mai dragi nouă dar și oameni noi care au arătat interes față de vinurile noastre. Astăzi prezentăm publicului și prietenilor noștri anume colecția ENO care a căpătat o nouă față. Mă bucură faptul că lumea este interesată de soiurile locale ceea ce de fapt este și focusul nostru acuma pentru că noi avem 450 de hectare în care cultivăm armonios 16 soiuri internaționale și suntem în proces de plantare a soiurilor locale pentru că suntem siguri că acestea ne vor reprezenta pe piețele din afara țării.”
Nicolae Popov, director executiv„ Kazayak Vin”: „Noi am avut dorință să vedem consumatorii, să comunicăm cu ei toți tête-à-tête. Am venit cu niște vinuri mai noi, vinurile maturate în baric și cu vinurile clasice care întotdeauna au fost apreciate. Aici preponderent servim consumatorii cu vin din roada de anul trecut 2021. Cartea noastră de vizită este vinul Viorica. Noi am fost primii care am renăscut soiul autohton Viorica noi am fost primii care l-am făcut vestit avem cca 10 medalii de aur de argint de bronz la concursurile internaționale și am fost premiați și la concursul „Vinul Moldovei”.”
Natalia Efros, fondatoarea vinăriei „AlterEgo”: „Suntem o vinărie lansată de curând, în 2020 iar Ziua Națională a Vinului este cel mai bun eveniment care ni s-a întâmplat de la lansare până acum, pentru că este o platformă foarte largă care adună turiști și consumatori locali și avem ocazia să punem în valoare tot ceea ce am muncit noi în acești doi ani, ca să fie apreciat să fie savurat și luat acasă. Am venit cu vinuri albe și vinuri roșii. Avem vinuri din 2020 și 2021 pentru că vinurile noi 2022 sunt abia în producere.”
Darie Ion, șef secție marketing și vânzări, Compania SA „Barza Albă”: „Ziua Naționala a Vinului este o sărbătoare frumoasă pe care am așteptat-o tare mult. Este un eveniment care trebuie neapărat sărbătorit împreună cu toții, în special că avem și oaspeți din străinătate. Compania SA „Barza Albă” se specializează în produsele de brandy, divin de la 3 la 50 de ani. De aceea, am venit la eveniment cu tot sortimentul de produse. Aici, oaspeții pot degusta produsele „Barza Albă” de divinuri, de rachiu de mere maturat în butoi de stejar, avem cocktailuri profesionale din parte barmanilor. Ziua Națională a Vinului este un bun prilej de a proMova produsele autohtone, de a prezenta ce avem mai bun și de a lana noi produse. Printre noutăți se numără produsele de 10 și 15 ani, pentru care am făcut rebranding: fiecare produs va avea sticle noi, dar produsul de calitate rămâne neschimbat.”
Dmitrii Durnopian, director comercial „Kvint”: „În acest an compania noastră a împlinit 125 de ani de la fondare și cu această ocazie am pregătit două articole noi, în ediție limitată, KVINT XO 15 ani și Divin KVINT VSOP 6 ani. Preparat după tehnologia tradițională ca urmare a amestecării distilatelor proprii pentru divin, obținute din struguri selecționați atât din soiurile clasice europene, cât și din soiurile locale cultivate pe plantațiile plantei. La fel o noutate pentru acest an este vinul Orange- Viorica&Solaris. Produs din soiurile de struguri albi Viorica si Solaris conform tehnologiei originale prin fermentare pe pulpa.”
Ziua Națională a Vinului promovează cultura consumului responsabil și corect al vinului de calitate. De aceea, oaspeții evenimentului au ocazia să deguste vinuri de calitate, în baza Carnetului Degustătorului, care le permite vizitatorilor să descopere terroir-ul celor patru zone cu Indicație Geografică Protejată (IGP) fără a depăși limita care se încadrează în conceptul de „consum moderat”.
Carnetul conține:
- 12 tichete detașabile pentru degustarea vinurilor,
- Un tichet ce prevede o reducere de 20% pentru produsele promoționale
- Harta și agenda evenimentului
- Informații despre vinăriile ce oferă tururi vinicole
La achiziționarea Carnetului Degustătorului, oaspeții vor primi un pahar ecologic, 100% reciclabil, produs din tritan. Carnetul Degustătorului poate fi cumpărat la cele două info-point-uri amplasate la intrarea în Orășelul Vinului din Piața Marii Adunări Naționale.
Cea de-a XXI-a ediție a Zilei Naționale a Vinului este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu suportul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și USAID Moldova.