LAPTE DIN VIITOR. Descoperirea de MII DE LEI a inspectorilor de la Protecția Consumatorilor (FOTO)
Inspectorii Agenției pentru Protecția Consumatorilor au depistat loturi impunătoare de produse lactate marcate cu data producerii din viitor și altele la care a fost modificat termenul de valabilitate în uma unui control inopinat la un producător și importator de produse lactate din țară.
În rezultatul controlului s-a constatat că acest producător/importator a modificat temenul de valabilitate pentru 1940 bucăți de brânză cu cheag tare, în sumă de 120.280 lei.
Totodată, un alt lot impunător de produse lactate (lapte, smîntînă, chefir, deserturi de iaurt) - 18.800 bucăți, în sumă de 149.532 lei avea indicată data producerii din viitor (5 august), fapt constatat la data de 4 august, curent.
Potrivit inspectorilor care au efectuat controlul, valoarea totală a produselor care urmau a fi expuse spre comercializare se ridică la 269.812 lei.
În rezultat au fost emise prescripții de interzicere a loturilor de produse respective.
"Noi am primit o sesizare cu nişte probe concrete, înregistrări audio la care noi am ţinut neapărat să reacţionăm. Aici este vorba despre două loturi de caşcaval italian care termenul de valabilitate era până la data de 30.07.2016. În timpul controlului s-a demonstrat că termenul de valabilitate a fost prelungit până la data de 14 octombrie 2016", a spus directorul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului, Iurie Eremia.
Pentru încălcările admise, agentul economic urmează a fi amendat cu o amendă în marimea valorii produselor depistate cu neconformități, ceea ce constituie suma de 269.812 lei.
Astfel, Agenţia pentru Protecţia Consumatorului îndeamnă oamenii să fie mai atenţi atunci când procură produsele lactate:
- Studiați cu atenție marcarea de pe ambalajul produsului.
- Informația trebuie să fie clară, corectă și scrisă în limba română.
- Atrageți atenția la termenii de valabilitate indicați pe ambalajele de desfacere și la condițiile de păstrare stabilite de producători.
- Procurați produsele lactate doar din locurile autorizate și curate din punct de vedere sanitar și întotdeauna să cereți bonul de plată după procurarea produselor.
Nu ezitați să apelați la Agenția pentru Protecția Consumatorilor atunci când se încalcă drepturile dumneavoastră în calitate de consumator.
TELEFONUL CONSUMATORULUI: 022 74-14-64 sau la adresa, municipiul Chişinău, sectorul Centru, strada Vasile Alecsandri 78, etajul 1.
Social
- Consumatorii, mai protejaţi! Ce se va întâmpla cu vânzătorii care ne încalcă drepturile
- Produse de cofetărie cu termen EXPIRAT, descoperite într-un depozit la Botanica
- VEȘTI BUNE! Laptele și produsele lactate de producție autohtonă SE VOR IEFTINI
- Veste bună! Produsele lactate autohtone, mai ieftine şi mai variate
- TOȚI TREBUIE SĂ ȘTIE! Rețeta periculoasă a băuturilor de la cafenelele mobile din Chișinău (VIDEO)
- ATENŢIE! A fost simplificat procesul de depunere a plângerilor la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor