Laptopul de sticlă. Cum speră HP să îşi facă loc pe piaţa ultrabook-urilor
Anul 2012 va fi anul ultrabook-urilor, acele laptop-uri uşoare, subţiri, dar extrem de performante şi cu o autonomie care în unele cazuri depăşeşte 9 ore. Cei de la HP au lansat pe piaţă un model care vine cu câteva artificii ce dau bine în ochii consumatorilor.
HP Envy 14 Spectre nu este un ultrabook ca oricare altul. Întâi de toate, se abate de la definiţia care i-ar limita diagonala ecranului la 13 inch şi un pic. Ecranul lui are 14 şi este învelit în sticlă. Tocmai datorită acestui lucru ar putea fi considerat cel mai stilat laptop de la CES, târgul de tehnologie de la Las Vegas.
În ciuda faptului că utrabook-ul are multă sticlă în componenţă, cei de la HP susţin că nu există motive să ne facem griji, pentru că tehnologia folosită este Gorilla Glass. Cu alte cuvinte, calculatorul ar trebui să fie destul de rezistent la zgârieturi.
Faţă de MacBook Air, Envy 14 Spectre nu e un laptop foarte uşor, şi nici foarte subţire. Are 1,72 kilograme şi o grosime de 20 mm. Totuşi, la cele două categorii stă mai bine decăt laptop-urile clasice.
Envy 14 Spectre are procesor i5 sau i7, 4 GB RAM, SSD de 128 GB şi Beats Audio. La capitolul porturi, notăm Ethernet, USB 3.0, HDMI şi Mini Display.
Preţurile pornesc de la 1400 dolari.
- Moldoveanul ghinionist: A furat o sticlă de vodcă, dar şi-a pierdut actul de identitate în magazin
- S-au luat la bătaie după ce o şansă de gol a fost distrusă de o sticlă de apă VIDEO
- Cum să-ţi încarci telefonul şi laptopul pentru a-ţi proteja bateria
- HP lansează un nou netbook care permite o autonomie de până la 9 ore