Laptopurile şi tabletele vor fi la fel de subţiri precum cardurile de credit
Cercetătorii de la GE Global Research au dezvoltat un dispozitiv care ca reduce considerabil grosimea tabletelor şi a laptopurilor, scrie Capital.ro. Ventilatorul este unul din elementele componente cele mai voluminoase, mai zgomotoase şi mai mari consumatoare de energie ale unui laptop. Dar este şi indispensabil. Calculatoarele au nevoie de el pentru a scăpa de căldura generată de procesoarele puternice, altfel s-ar alege rapid cu creierul ars. Însă oamenii de ştiinţă de la GE Global Research au dezvoltat recent un dispozitiv mic şi subţire cât două carduri de credit puse unul peste altul, dispozitiv care ar putea face acelaşi lucru, ar economisi spaţiu, ar reduce zgomotul şi ar îmbunătăţi durata bateriei laptop-ului cu până la 30%.
Micul aparat, denumit jet de răcire dublu (DCJ – dual cool jet), nu este o jucărie de laborator. GE tocmai a acordat licenţa acestei tehnologii companiei Aavid Thermalloy, un important producător global de medii absorbante de căldură şi sisteme de răcire pentru orice, de la calculatoare la vehicule electrice.
Noile dispozitive de răcire nu au piese mobile şi funcţionează ca nişte mici suflante. Acestea generează o acţiune de pompare şi aspiraţie rapidă prin aplicarea curentului electric alternativ de-a lungul unei bucăţi de material ceramic special ataşate de marginile a două plăci de nichel separate de un spaţiu îngust. Electricitatea duce la dilatarea şi contractarea bucăţilor de ceramică datorită efectului piezoelectric. Vibraţiile permit spaţiului dintre plăci să producă jeturi de aer.
Iniţial, inginerii de la GE au dezvoltat dispozitivul pentru răcirea motoarelor de avion şi reducerea turbulenţelor de-a lungul aripilor aeronavelor. Seyed Saddoughi, inventator şi inginer principal în cadrul Laboratorului de sisteme aerotermice şi mecanice al GE, a derulat împreună cu echipa sa experimente cu o altă versiune a dispozitivului care poate funcţiona în apă şi ar putea reduce rezistenţa navelor la înaintare. „Cu aceste dispozitive putem manipula fluxul în mod inteligent. Ne oferă un control activ,” spune Saddoughi.