"Lasă-i să se bată ca șoarecii și să rămână unul". Cum văd oamenii de la sate situaţia din politica moldovenească
Grijile cotidiene sunt mai importante pentru oamenii din sate, decât învestirea unui nou guvern. Totuși, mulți urmăresc atent evenimentele politice și speră că politicienii se vor înțelege, în sfârșit, și oamenii de rând vor trăi mai bine.
Unii locuitori ai satelor spun că nu au când să urmărească ce se întâmplă în politică:
"Da și părere pot să spun. Noi nu prea ne uităm așa. - Da este bine că nu a fost ales Guvernul? - Este."
"- Ieri nu a fost ales de către Parlament. Ce părere aveți? E bine sau nu e bine? - Poate să fie bine, eu știu. - De ce? - Nu știu. Noi lucrăm ciobani aici. Dar în străinătate nu am fost."
"Da eu nu știu. Nu vă pot lămuri. Eu politică nu pricep nimic."
Alții așteaptă ca noul Guvern să creeze locuri de muncă:
"Vrem și noi să fie bine, să avem și noi. Iată vedeți, cum trăim, câte o creangă să avem cu ce face focul. - Ați vrea să fie ales Guvernu? Păi cum n-am vrea să fie ales! Iată noi, care nu avem de lucru, să ne găsească de lucru."
"Totuși, eu aș vrea ca Guvernul să atragă atenția la oamenii de la țară. Că la țară lumea-i foarte trudită, foarte obosită și lucrăm într-un fel pe degeaba."
"Cum să fie bine, dacă-i rău. Ce, nu pot ei alege între ei, în Guvern, să facă ca lumea ?! Ce, o să-l alegem noi?! Ei trebuie să aleagă. Îs oameni învățați, oameni deștepți și nu pot alege!"
"Nu s-a ales?! Probabil nu le place ceva. Nu l-o pus pe Papa, ori pe care le place lor. Îs trei ori patru partide. Trebuia cumva închiși într-o cisternă, într-un turn. Lasă-i să se bată ca șoarecii și să rămână unul."