Lăsat nesupravegheat, un cal a ajuns în şanţ cu tot cu căruţă (VIDEO)
Un cal înhămat la o căruță a ajuns într-un şanţ, după ce s-a speriat de maşini. Incidentul s-a produs miercuri, în satul Răuțel, raionul Fălești.
În timp ce stăpânul cosea iarbă în apropiere, animalul ar fi fost lăsat pe marginea carosabilului. Calul s-a speriat de automobile şi a sărit într-o parte. În cele din urmă, animalul s-a prăbuşit în şanţ, trăgând şi trăsura după el.
Şanţul avea o adâncime de peste un metru. Astfel, a fost peste puterile proprietarului căruţei şi a celor câţiva muncitori din împrejurime de a scoate calul la suprafaţă.
Serviciul 112 a fost alertat în jurul orei 11:00. La locul incidentului au intervenit două echipaje de salvatori şi o macara.
Calul imobilizat și speriat a fost scos din șanț. Liliana Pușcașu, ofiţer de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a declarat că operațiunea a fost finalizată la 11.36.
După ce a fost eliberat de hăţuri şi de sfoarele salvatorilor, animalul s-a ridicat.