Lavrov se întâlneşte cu Trump la Casa Albă. Despre ce vor discuta cei doi oficiali
Întâlnire importantă la Washington. Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, este aşteptat astăzi la Casa Albă, pentru o întrevedere cu preşedintele SUA, Donald Trump. Cei doi oficiali vor discuta despre războiul din Siria, dar şi despre alte probleme de actualitate de pe arena mondială.
De asemenea, şeful diplomaţiei de la Moscova se va întâlni şi cu secretarul de stat american, Rex Tillerson.
Potrivit Departamentului de Stat de la Washington, Tillerson va insista pe încetarea luptelor din estul Ucrainei.
Lavrov a plecat ieri în Statele Unite, pentru a participa la forumul interguvernamental al ţărilor din apropierea regiunii polare, Consiliul Arctic.
Tensiunile dintre Rusia şi Statele Unite au căpătat turaţii maxime, după ce Washingtonul a bombardat o bază militară a regimului sirian, la începutul lui aprilie, în urma unui presupus atac chimic în spatele căruia ar sta armata guvernamentală.
De cealaltă parte, Kremlinul îl susţine pe dictatorul Bashar al-Assad
Externe
- Discuții împăciuitoare la Moscova. Ce declarații a făcut Serghei Lavrov
- Congresul SUA a fost convocat de urgenţă la Casa Albă de către Donald Trump
- SUA: Întregul Senat, chemat la Casa Albă pentru o reuniune despre Coreea de Nord
- Donald Trump, 100 de zile de mandat. SUA a atacat Siria şi a intrat în conflict cu Phenianul
- Kremlin: Vladimir Putin și Donald Trump vor avea astăzi după-amiază o discuție telefonică. Despre ce vor discuta
- Rusia şi Statele Unite vor să colaboreze pentru a face faţă provocărilor Phenianului