Lazăr: În luna mai am putea avea o misiune tehnică a Fondului Monetar Internaţional
Fondul Monetar Internaţional ar putea avea o misiune tehnică în Republica Moldova în luna mai. Cel puţin aşa susţine ministrul în exerciţiu al Economiei, Valeriu Lazăr. Potrivit vicepremierului, în prezent, în ţara noastră nu poate avea loc o vizită de acest nivel, din cauza lipsei unui Guvern funcţional.
"Misiunea Fondului Monetar Internaţional nu va veni în luna aprilie. Deocamdată, nu se întrunesc condiţiile necesare. Nu avem un Guvern funcţional şi o deschidere din partea noastră. Este regretabil, dar nu văd cum ar avea loc acest lucru. Doar dacă vom reuşi să avem un Guvern funcţional, putem vorbi despre o misiune tehnică în luna mai şi mai apoi o misiune plină. Voi face ca această stare de lucruri să fie depăşită oriunde nu mă voi afla", a declarat Lazăr.
Anterior, ministrul în exerciţiu al Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că relaţiile Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internaţional au revenit la situaţia din noiembrie 2009.
Publika.md aminteşte că, la sfârşitul lunii ianuarie, Misiunea de evaluare a Fondului Monetar Internaţional a anunţat că îşi amână vizita în Moldova. Decizia a fost luată de comun acord cu Guvernul de la Chişinău. Ulterior, premierul în exerciţiu Vlad Filat a anunţat că motivul amânării vizitei misiunii Fondului Monetar Internaţional în Moldova este instabilitatea politică din ţară.
- Vizita misiunii FMI în Moldova, AMÂNATĂ
- Filat: Misiunea FMI nu vine în Moldova din cauza incertitudinii politice
- Lazăr: Relaţiile Moldovei cu FMI au revenit la situaţia din noiembrie 2009
- Lazăr: FMI spune lucruri raţionale. Sper că vom reveni la dialog
- S-a ajuns la o înţelegere asupra unei vizite a misiunii FMI în Moldova