Lazăr: Moldova va implementa pachetele energetice II şi III mai devreme de 2020
Moldova va merge înainte şi va implementa pachetul II şi III în măsura în care va găsi compromisul cu Federaţia Rusă. Declaraţia aparţine vicepremierului, Valeriu Lazăr, ministrul al Economiei. Oficialul este convins că acest lucru se va întâmpla mai devreme de 2020, anul limită de implimentare a pachetului energetic.
Potrivit vicepremierului, în prezent există divergenţe doar pe un singur articol din directiva care vizează zona gazelor naturale. "Au fost anumite temeri din partea partenerilor ruşi, noi le-am spus că aceste temeri nu sunt întemeiate, dar ei vor anumite garanţii. Acum încercăm să identificăm aceste garanţii şi să formalizăm instrumentele juridice care le-ar acoperi", a declarat Valeriu Lazăr.
Minsitrul Economiei a ţinut să precizeze că scenariul original prevedea ca Moldova să implementeze pachetul energetic III până în anul 2017. "Termenul limită este 2020, sunt sigur că compromisul va fi găsit mult mai repede decât acest an. Moldova este parte a Tratului comunităţii energeticii, ceea ce înseamnă că Moldova este parte a pieţei pan-europene şi este acoperită de dialogul Bruxelles-Moscova", a mai explicat vicepremierul.
Publika.md reaminteşte că premierul Vlad Filat a declarat la finele săptămânii trecute că va cere Bruxelles-ului amânarea cu patru ani a implementării pachetului energetic.
Recent, ministrul Energeticii al Federaţiei Ruse, Aleksandr Novak, a declarat că Moscova ar putea accepta reducerea tarifelor la livrarea de gaze naturale către Moldova, în schimbul renunţării Chişinăului la pachetele energetice al UE. Declaraţia a fost fpcută după întrevederea lui Filat la Moscova.
- DECLARAŢIE: Rusia acceptă reducerea tarifelor la gazele livrate Moldovei, doar dacă Chişinăul renunţă la pachetele energetice ale UE
- Filat susţine că nu este la curent cu declaraţiile lui Novak, dar afirmă că Putin şi Medvedev nu i-au pus condiţii
- Lazăr: Oferta Rusiei pentru asigurarea cu gaz natural va fi făcută publică peste două săptămâni