Lazăr pleacă astăzi la Moscova. Va avea întâlniri bilaterale cu reprezentanţii "Gazprom"
Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, pleacă astăzi la Moscova pentru a participa la Consiliul Economic al CSI. Pe agenda oficialului sunt planificate, de asemenea, o serie de întâlniri bilaterale cu factorii de decizie ai Executivului rus, dar şi cu reprezentanţi ai conducerii Gazprom.
În cadrul întrevederilor, Valeriu Lazăr urmează să negocieze şi semnarea unui nou contract de livrare a gazelor naturale pentru Moldova. Amintim că actualul contract între Moldova-Gaz şi Gazprom expiră pe 31 martie curent, acesta însă va fi prelungit.
Partea rusă cere Republicii Moldova să renunţe la semnarea Pachetului energetic III care prevede un şir de restricţii antimonopol. În prezent, Republica Moldova plăteşte pentru gazul importat din Rusia aproximativ 400 de dolari pentru o mie de metri cubi