Lazăr: Proiectul Acordului interguvernamental moldo-rus în domeniul energetic a fost elaborat
Proiectul Acordului interguvernamental între Republica Moldova şi Federaţia Rusă privind colaborarea în domeniul energetic a fost deja elaborate. Cel puţin aşa susţine ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, care a declarat pentru Tribuna că documentul a fost pus deja pe masa la Guvern.
"Noi ne-am luat angajamentul să venim cu proiectul acestui acord. Am muncit două săptămîni la nivel de experţi şi chiar zilele trecute l-am transmis Guvernului, pentru ultimele consultări. În proiectul Acordului interguvernamental dintre Moldova şi Federaţia Rusă ne-am străduit să trecem în revistă toate aşteptările noastre în ceea ce vizează colaborarea în domeniul energetic, inclusiv în domeniul asigurării cu gaze naturale, dar şi viziunea noastră vis-a-vis de soluţionarea problemei datoriilor pe care le avem. De asemenea, în proiect este inclusă şi viziunea noastră privind asigurarea în viitor cu gaze naturale a Republicii Moldova, inclusiv a localităţilor din stânga Nistrului", a declarat Lazăr.
Potrivit sursei, ministrul Economiei a menţionat că îşi doreşte ca, în luna septembrie, atunci când va veni prima reacţie din partea Federaţiei Ruse la acest proiect, să se treacă la discuţii concrete asupra Acordului.
"Cel puţin noi ne propunem ca în acest an să finalizăm aceste negocieri. De asemenea, ne dorim ca, în paralel, să desfăşurăm negocieri la nivel de doi operatori, agenţi economici – „Gazprom” şi „Moldova Gaz”. Eu îmi doresc să intrăm în anul 2013 cu claritate pentru noi, pentru operatorii economici, pentru populaţie. Avem maturitate suficientă şi experienţa necesară pentru a negocia şi proteja interesele R. Moldova", a conchis Valeriu Lazăr.
Publika.md menţionează că, acordul se va referi la tranzitul de gaze naturale, implementarea pachetului Energetic III, dar şi la datoriile Moldovei la gazul natural livrat.