Lazăr spune că statul ar putea cere acţiuni suplimentare la compania Moldovagaz
Statul ar putea cere acţiuni suplimentare la compania Moldovagaz, în contul reţelei de gazoducte construită în ultimii ani din bani publici şi estimată la aproximativ un miliard de lei. Despre asta a anunţat ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, după şedinţa de Guvern, la care a fost aprobată metodologia de evaluare a reţelei de distribuţie a gazelor.
"Trebuie să le strângem grămăjoară, să le evaluăm, şi să încercăm să le transmitem nu doar în gestiune, dar să luăm ceva în schimb iar în schimb s-ar putea întâmpla să vorbim de achitarea anumitor datorii, poate mai ştii ne mai dau nişte acţiuni la Moldovagaz, adică încercăm ceva să obţinem", a declarat Lazăr.
Datoria Republicii Moldova către Gazprom se ridică la aproximativ patru miliarde de dolari, cea mai mare parte îi revine regiunii transnistrene.
În prezent, gigantul energetic rus controlează 50 la sută din pachetul de acţiuni al companiei, Guvernul de la Chişinău - 35,33 la sută, iar Tiraspolul - 13,44 la sută.